Dacă...

Daca de fiecare data oamenii ar sti care va fi ultima lor zi de viata,daca ar sti din timp ca miine va fi ultimul rasarit si ultimul apus,cred ca ar transforma acea zi intr-o reluare a tuturor clipelor perfecte din viata si ar continua-o cu ceea ce nu ar face niciodata daca ar mai trai mai mult...Daca eu as sti ca miine va fi ultima zi,cred ca nu voi plinge,pentru a nu pierde nici o mili-secunda din fericirea de a trai viata ramasa.Noaptea care m-ar desparti de ultima zi ramasa eu nu as dormi-o nici pe o secunda,dar as iesi afara si m-as plimba toata noaptea prin intuneric cu pasii rapizi,stiind ca timpul meu e limitat...Ultima dimineata as incepe-o cu o cafea tare si multe dulciuri,sa simt pentru ultima data dulceata vietii fara ca sa numar caloriile,oricum nu mai am ce pierde).Apoi as face cel mai important-voi spune in repetate ori oamenilor dragi ca ii iubesc,le voi spune asta fara oprire si cu sinceritatea pe care nu le-am aratat-o pina atunci...A-si imbratisa fiecare om care a facut macar o mica si neinsemnata parte din viata mea scurta...Nu as pierde nici o secunda in lipsa celor ce ii iubesc,i-as face sa zimbeasca,le voi spune inca odata cit de mult ii iubesc dar un lucru nu voi indrazni-nu le-as spune nimanui ca traiesc ultima zi...Cred ca multi ar spune ca e un pas egoist,dar eu oricum nu as spune nimanui,nu as vrea ca in ultima mea zi de viata sa vad tristete,lacrimi si durere.Aceasta zi trebuie sa fie cea mai perfecta zi din viata mea si nu voi pierde eu aceste clipe prea scumpe pentru asa o inutila chestie ca plinsul...Vrea ca toti sa ma tina minte fericita...Iar atita timp cit ultima zi e ceva imprevizibil pentru noi,ar trebui sa traim fiecare zi de parca ea ar fi ultima,spunind celor dragi cit de mult ii iubesti,desenind zimbete pe fetele oamenilor din jur si TRAIND cu adevarat fiecare clipa! CIAO ;)

Nimeni nu stie...

Nimeni nu stie nimic...exactitatea e ceva abstract si ireal...nimeni nu stie care-i ora exacta,nu exista 2 ceasuri care ar avea aceeasi ora,macar cu o mili/micro/nano secunda totusi ele difera.Nimeni nu stie cu exactitate cum arata culoarea rosie,albastru,verdele...Fiecare le vede diferit.Si ce daca rosul in realitate nu e rosu dar e albastru,iar verdele nu e verde iar soarele nu e galben?! Doar nimeni nu stie asta cu exactitate pentru a-mi demonstra ca nu am dreptate...Nimeni nu stie cum s-a creat lumea,viata,universul etc.Fiecare doar incearca sa o faca pe desteptul si sa-si impuna increderea teoriilor si ipotezelor sale despre realitate in ochii oamenilor,carora le este mai usor sa accepte gindul altuia decit sa gindeasca de sine insasi.Incercare absolut naiva si stupida...realitatea e prea multilaterala si ascunsa pentru a-i gasi esenta...Nimeni nu stie despre ce cinta pasarile,ce spune un ciine cind te priveste sincer in ochi si cite secole inca mai avem de asteptat "sfirsitul lumii",care se prognozeaza de cei "destepti" mai nu in fiecare an...Nimeni nu stie nimic...CIAO! ;)

În lipsa ficțiunii...

Exista putine lucruri care ar putea fi comparate cu unele mici si simple momente ale vietii,in care stingi toate luminile false,imaginile fictive impreuna cu acelasi gen de emotii si pur si simplu te simti EU! Acel EU real pe care putini il cunosc sau poate chiar nimeni...acel EU pe care il vezi clar atunci cind te rupi de la zgomotele ceasornicului,galagia masinilor din drum,vocile inutile a amenilor aparenti si pur si simplu iti deschizi ochii adevarati si sinceri pe citeva clipe...Cineva face asta privind spre amurg sau pur si simplu stind noaptea in pat si privind in intuneric...Eu o fac atunci cind ploua...cind ploua atit de puternic si fara oprire...E o arta intreaga sa poti vedea imaginile unei simple ploi si sa-i oferi toate emotiile tale cu fiecare picatura.Ceva aparte simt atunci cind vara,cind ploaia e calda si miroase a ceva special sa stau pur si simplu in poaie sub cerul liber,cu bratele larg deschise si cu fata spre cer.Atunci simti fiecare picatura ce-ti strabate fiinta.Anume in acea clipa nu exista nimeni si nimic...Exist doar eu si ploaia,care imi spala tot negrul cu fiecare strop de viata,imi sterge toate mastile false si ma lasa lipsita de fictiune...Cred ca pentru aceasta a si fost creata ploaia,pentru a putea vedea in reflectia apelor sale ceea ce suntem cu adevarat..fara masti si emotii false...CIAO! ;)

Ceva ce merita a fi citit...

Каждый обитатель квартиры, в которой жил и я, знал, насколько Уродливый был уродлив. Местный кот. Уродливый любил три вещи в этом мире: борьба, поедание отбросов и, скажем так, любовь. Комбинация этих вещей плюс проживание без крыши оставила на теле Уродливого неизгладимые следы. Для начала, он имел только один глаз, а на месте другого зияло отверстие. С той же самой стороны отсутствовало и ухо, а левая нога была когда-то сломана и срослась под каким-то невероятным углом, благодаря чему создавалось впечатление, что кот все время собирается повернуть за угол. Его хвост давно отсутствовал. Остался только маленький огрызок, который постоянно дергался.. Если бы не множество болячек и желтых струпьев, покрывающих голову и даже плечи Уродливого, его можно было бы назвать темно-серым полосатым котом. У любого, хоть раз посмотревшего на него, возникала одна и та же реакция: до чего же УРОДЛИВЫЙ кот. 
Всем детям было категорически запрещено касаться его. Взрослые бросали в него камни. Поливали из шланга, когда он пытался войти в дом, или защемляли его лапу дверью, чтобы он не мог выйти. Уродливый всегда проявлял одну и ту же реакцию. Если его поливали из шланга - он покорно мок, пока мучителям не надоедала эта забава. Если в него бросали вещи - он терся о ноги, как бы прося прощения. Если он видел детей, он бежал к ним и терся головой о руки и громко мяукал, выпрашивая ласку. Если кто-нибудь все-таки брал его на руки, он тут же начинал сосать уголок рубашки или что-нибудь другое, до чего мог дотянуться. 
Однажды Уродливый попытался подружиться с соседскими собаками. В ответ на это он был ужасно искусан. Из своего окна я услышал его крики и тут же бросился на помощь. Когда я добежал до него, Уродливый был почти что мертв. Он лежал, свернувшись в клубок. Его спина, ноги, задняя часть тела совершенно потеряли свою первоначальную форму. Грустная жизнь подходила к концу. След от слезы пересекал его лоб. Пока я нес его домой, он хрипел и задыхался. Я нес его домой и больше всего боялся повредить ему еще больше. А он тем временем пытался сосать мое ухо. Я прижал его к себе. Он коснулся головой ладони моей руки, его золотой глаз повернулся в мою сторону, и я услышал мурлыкание. Даже испытывая такую страшную боль, кот просил об одном - о капельке привязанности! Возможно, о капельке сострадания. И в тот момент я думал, что имею дело с самым любящим существом из всех, кого я встречал в жизни. Самым любящим и самым красивым. Никогда он даже не попробует укусить или оцарапать меня, или просто покинуть. Он только смотрел на меня, уверенный, что я сумею смягчить его боль. 
Уродливый умер на моих руках прежде, чем я успел добраться до дома, и я долго сидел, держа его на коленях. Впоследствии я много размышлял о том, как один несчастный калека смог изменить мои представления о том, что такое истинная чистота духа, верная и беспредельная любовь. Так оно и было на самом деле. Уродливый сообщил мне о сострадании больше, чем тысяча книг, лекций или разговоров. И я всегда буду ему благодарен. У него было искалечено тело, а у меня была травмирована душа. Настало и для меня время учиться любить верно и глубоко. Отдавать ближнему своему все без остатка. Большинство хочет быть богаче, успешнее, быть любимыми и красивыми. А я буду всегда стремиться к одному - быть Уродливым...

"Pasari" Moarte...

Merg pe drum pasind lin pe asfalul fierbinte in intimplinarea fluxului de masini si nu aud nimic..absolut...chiar daca ascult muzica la volum maxim,oricum n-o aud...gindurile au un volum mai mare uneori...Incep sa percep senzatiile  auditive numai daca ceva imi fura atentia amortita asupra nimicului ce imi urmareste pasii si gindurile. I-a reusit asta unei simple frunze pe care am zarit-o intimplator asupra capului,zbura intr-un mod special...atit de liber si departe...cred ca in acea secunda am iniviat-o...Ochii mei au privit in urma si deja mai sus...acolo erau atit de multe frunze asemeni unor  pasari aurii...desi in acea arie nu vazusem nici un copac,ele au aparut de parca din nicaieri si zburau prin aerul de toamna atit de multe si atit de liber...Mi-au furat privirea si au lasat-o cu vise...visul de a zbura...undeva departe,unde imi doresc cel mai mult si cind imi doresc...sa nu ma opreasca nimeni...sa nu cunosc de limita in distante si libertate de zbor sub adierea vintului...Iarna a-si zbura la mare,sa-mi realizez visul mult dorit de a vedea marea cu malurile de zapada si sa ma plimb o zi intreaga sub fosnetul valurilor si a vinturilor amortite de frig...Cit priveam in urma,frunzele deja cazuse si in ochii mei ele deacum pareau niste "pasari moarte" la fel ca si visul meu... CIAO! ;)

I (L) Valea Perjei! xD

03.07.2011-zi minunata...S-au pornit baieteii si fetitele la Valea Perjei sa-l petreaca pe bunul prieten si pur si simplu omul de aur-Niku Gaibu cu o bucata de carne si o vorba buna in SUA).Au stat ei cit au stat,au mai mincat,au mai baut nishte lacrimi de poama,au mai glumit baietii si sau apucat de jocuri...da jocuri nu simple,dar INTELECTUALE)) mai pe scurt numarau baietii da nu asa simplu dar cu chestii complicate si care se incurca,nu stia sfinta tablita inmultirii sau a numara si a spune la timp cuvintul Bolz lua cu mina de patriot paharelul de lacrimi de poama amara si il nimicea)).S-a observat ca cu cit mai mult jucau baietii,cu atit mai mult turnau si cu atit mai putin stiau a numara)).Liderii principali in cursa luzerilor o detineau domnisoara Veronica si domnul Alexei care stateu mai prost cu matematica si cel mai des confundau cifrele xD Deci cit nu se straduiau copiii astia 2 sa concentreze toata substanta cenusie totusi se incurcau si ca rezultat sticlele se goleau xD Insa nu erau ei cei mai neputinciosi caci din timpuri vechi se stie ca fiecare om greseste)) Totusi era si un titan al jocului,Vadim-baiatul a carui prima carte citita in viata sa a fost cea de matematica,ceea ce a demonstrat jocul sau impecabil si inbautabil xD Iar dupa ce s-a golit totul cit s-a putut de gresit s-au pornit baietii-deja Agentii la Cimislia,care pe jos care nu pe jos))) Urmatoarea statie a fost Disco-Barul Veronica,unde jocul absolut intelectual p-u alcoolici incepatori a continuat,unde au facut baietii cunostinta cu mosul Valera xD El s-a dovedit a fi un om interesant,a povestit el d-re tineretea sa de pilot,d-re 10.000 de nemti impuscati de el,d-re baza secreta de avioane de la scoala nr2 si chiar ne-a spus ca ne va duce cu avionul in 2 minute pin in Singapore xD Dupa ce mosul Valera si-a scos ciorapii aproape intregi si picioarele de pilot pe masa,s-au dus baietii la un biliard...Dupa ce au inteles ca acesta nu e cel mai interesant joc s-au dus ei la monumentul marelui Stefan unde s-au jucat de-a ascunselea prin tufisurile Cimisliei xD dar din nou ei au inteles ca acesta deasemenea nu e cel mai interesant joc,deci s-au pornit ei iarasi la Disco-Barul Veronica sa arda o numaratoare in jocul Bolz.Cred ca coincidenta dintre nume si denumirea barului a cauzat plasarea fetei Veronica printre liderii luzerilor care nu stiu a numara,dar nu insa fara de liderul absolut-Alexei care isi spala fiecare greseala cu pahare de bere cu nume patriotic de capitala xD Dupa un joc intens capitala tot se termina si era nevoie de o noua idee geniala,deci luzerul absolut care a indraznit sa piarda cel mai des luind dupa sine pahare nenumarate de licoare magica trebuia sa sara in havuzul  minunat de acolo dansind un striptiz in acelasi timp xD Deci Alexei a fost cel care ne-a bucurat cu aceasta priveliste)) Iar dupa niste plimbari racoritoare s-au dus copilasii la Veronica unde jocul intelectual din nou a continuat xD Iar drept pedeapsa p-u cei ce nu stiu a numara a venit ulciorul de lacrimi de poama xD Dupa un joc indelungat pin cu greseli s-au culcat copii care si pe unde)) Iar dimineata s-au trezit toti ca adevarati intelectuali,au baut mai mult lichid sa-i potoleasca uscaciunea si s-au dus acasa cuminti xD Iar in concluzie vreau sa aduc la ideea ca I (L) Valea Perjei p-u ca daca nu era Valea Perjei,nicu nu era sa se nasca acolo,iar daca el nu era sa se nasca acolo noi nu era sa plecam acolo,iar daca nu era sa plecam acolo noi nu era sa avem o zi asa de intelectuala xD P.S  Drum bun Bro! ciao ;)

Crazy Frog xD

Statea intr-o seara madmoazela Veronica afara si ce GROZAVIE?!)) O broasca uriasa,urita si strasnica a aparut in ochii mei speriati...Ce sa-i faci?! asa-i cind de mic copil te urmaresc unele fobii in legatura cu totul ce se misca si nu arata deloc dragut ochiului)) Si intr-un moment de tacere mortala in care cu vreo 100 batai de inima pe minut priveam eu in ochii broastei si ea in ochii mei am reusit sa tremur ca o adevarata FATA de vreo 10 ori xD Ce a fost mai departe nu incape in careva conceptii de elementara logica umana...xD In mintea mea luminoasa a aparut o idee geniala...Dar ce-ar fi daca sa ma fac nebuna si in ciuda fricii mele inascute totusi sa-mi iau inima in dinti si sa iau in mina broasca asta nenorocita?! xD Deja peste o secunda singura m-am speriat de propria idee geniala si m-am gindit ca AIURESC xD Insa...luind in consideratie ca cite-odara multa minte nu-mi trebuie ca sa fac ceva,totusi m-am apropiat eu de minunea cea verzuie))) Tremurind deasupra ei vreo 2 minute si incercind cu mina tremuratoare s-o ating totusi cu inima deja gaurita de dinti,VOILA! am luat-o in mina,ba chiar mai mult am mingiiat-o pe cap,imi lipsea la momentul cela numai s-o sarut si sa astept printul xD Insa dupa ce i-am dat drumul bietei broscute mi-am amintit o vorba buna a dirigintei noastre "Nu-i asa de negru dracu' cum il descrie lumea" si din acea secunda glorioasa) am inteles ca nu ma mai tem de nimic in viata asta minunata) CIAO! ;)

"American beauty"

Inca o faza de filosofie pe aceasta pagina...Recent am privit un film si in final acolo s-a spus asa o fraza: "E greu sa tii ura in suflet cind in lume este atit de multa frumusete..." Aceasta fraza are ceva mai mult decit o simpla adunatura de cuvinte...Probabil ca fiecare persoana stie ce inseamna ura,in adresa sa sau fata de altcineva-indiferent...Un cuvint spus nu la locul potrivit,o fapta neintemeiata poate rani si poate sterge absolut totul intre oameni.Suntem cu totii o specie ciudata de Zombi care odata ce este intepat cu ceva neplacut sau chiar dureros,taiem absolut totul ce tine de acea persoana,uitam si de clipele frumoase care ne leaga,uitam totul..defapt doar simulam uitarea-(e o simpla autoconfuzie).Oare e corect asa?! De ce n-ar fi ca sa nu luam toate culorile negre aproape de inima,sa privim rece la ceea ce ar trebui sa doara...poate nu chiar cu o absoluta indiferenta caci asta ar insemna ca suntem lipsiti de emotii...dar pur si simplu sa lasam negreata sa curga pe linga noi ci nu prin noi insine...Cred ca ar fi mult mai simplu de trait...si cu mai multe culori in ochi...In film eroul spre final a fost asasinat,dar...el a murit cu zimbet pe fata...nu pot spune ca avuse o viata prea dulce,pur si simplu in clipa cind a fost ranit cel mai tare-adica ucis,el a vazut inaintea ochilor sai doar cele mai minunate clipe ale vietii sale...a vazut chiar si clipele luminoase impreuna cu ucigasul sau-pe care ar fi trebuit sa-l urasca...Dar el doar a inchis ochii sai deacum reci dar cu un zimbet cald si si-a spus ca "E greu sa tii ura in suflet cind in lume este atit de multa frumusete..." CIAO ;)

Privesc la "Ei"-vad doar pe"Eu"!!!)

Turismul continuu prin viata... odata ce facem primul pas in viata noatra fiind inca copilasi micuti si draguti,circulam prin bulevardurile vietii fara oprire in afara de statiunile frecvente care ne sunt destinate...Deci..care-i faza?! in fiecare zi undeva ne grabim..mergem..alegram...intirziem...niciodata nu avem timp pentru micul dejun si pornim cu vint cosmmic spre bulevardurile vietii noatre...Atit timp cit circulam ne creem ceea ce numim noi "Viata mea"... deci intilnim cei mai buni prieteni,ne facem avintul in cele mai nebune aventuri,deseori ne limitam la starea de "nu fac nimic"si in final avem ceea ce avem...fiecare cu viata lui si cu particularitatile sale in parte...Dar nu-i asta ideea unde am vrut eu sa ajung...Sa ne imaginam deci un cadru banal al vietii...(o gloata de oameni care circula pe drum ca furnicile si asa numitul "EU", care trece aproape invizibil prin acea gloata imensa) Deci care sunt senzatiile?! Daca de luat pe o clipa privirea din punctul cela invizibil in care mereu privim atunci cind mergem undeva se poate usor de vazut ca in acea secunda te afli la intersectia vietii...defapt e intersectia  mai multor vieti...privind mai atent poti vedea fetele oamenilor care sunt fiecare pe unda sa... fiecare cu gindurile sale...emotiile...Este in acest caz doar un singur obstacol spre a vedea aceasta imagine mai clar...nu putem citi gindurile celor din jur...pacat de aceasta incapacitate umana...Defapt aceasta incapacitatea genereaza o forma particulara de "egoism"-aceasta forma nu are la baza ceva rau,ea doar consta in aceea ca in afara de viata noastra noi nu vedem vietile altor oameni...nu vedem ce se pertece in juru nostru...e ceva firesc pe de o parte,dar si regretabil intr-o masura anumita...In acea gloata noi mergem ca un punct material si vedem doar imaginea noastra acolo...gindurile noastre...problemele...traim doar cu ceea ce suntem noi insine...dar ce-ar fi daca pe o secunda am observa viata unui om de alaturi,sa-i scanam cu privirea toata viata lui si sa intelegem ca viata noastra nu se limiteaza doar la cuvintu "EU"dar si la cuvintul "CINEVA" Probabil fiecare a avut asa moment in viata cind s-a gindit "Ce ar fi daca eu nu as fi "eu"dar as fi o alta persoana,ca de exemplu-o oarecare fata sau chiar baiat?!" pur si simplu as trai o alta viata,una cu totul diferita de ceea ce am in prezent,dar nu se stie care viata mi-ar placea mai tare...acea pe care o am in prezent sau acea pe care "as fi avut-o"Desigur ca toti ar spune ca viata pe care o au in prezent nu ar schimba-o pe nimic altceva...rea/buna,dar eu sunt stapin pe ea..insa cine stie... totul e atit de imprevizibil...CIAO! ;)

My Love Is Music!

Incepind cu alarma care ne trezeste zilnic dimineata si finisind cu cintecele sub care isi incepe stapinirea asupra noastra somnul dulce,gindurile,meditatiile,sentimentele si chiar si golurile starilor de "nu fac nimic" sunt ocupate de melodii...Sunt o Melomana!Ascult muzica de dimineata,indata ce ma trezesc si pina in noapte,cind adorm sub bataile de inima a sunetului si a versurilor cu sens din muzica mea...ne mai vorbind de faptul ca ascult muzica inca si la ore,la recreatii,cind merg pe drum etc.Fiecare persoana are stilul sau propriu in muzica si iubeste un anumit gen a acesteia:rock,rap,pop,house,dnb,etc.si fiecare se regaseste in ceea ce iubeste...sunt sigura si stiu defapt ca ascultind un cintec fiecare isi creeaza o paralela cu realitatea si viata proprie,pricipalul indiciu a acestui fapt sunt versurile,care odata ce sunt armonizate cu melodia devin o REALITATE pura.Deseori sau aproape mereu cind ascultam un cintec,ne regasim pe noi insine printre versuri,de parca acel ce cinta s-a inspirat din vietile noastre cind si-a creat melodia.Defapt cintecul si este realitatea vietii expusa in vers si melodie...Muzica poate fi diferita,ascultind un cintec acum,acesta iti poate provoca o stare de libertate si dispozitie absoluta,si indata peste o secunda ascultind ceva mai trist,dispozitia se spulbera...paradoxal...Cum oare puterea muzicii a reusit sa capete asa o amploare incit sa manipuleze sentimentul uman?! Emotiile ilucidate in muzica merg intr-o absoluta concordanta cu cele umane si repetind versurile unui cintec noi  repetam pentru sine ceea ce simtim la moment defapt...P.S.baietii din "Cold"cinta asa...: "My Love is Music!"CIAO! ;)

Sweet kindergarden))

Intervalele vietii (0-12)-dulcea copilarie,(12-18)-adolescenta,(18-60)-maturitate,(60-...)-batrinete-haine grele xD Deci care-i problema...se incepe totul de la aceea ca in perioada intervalului (0-12) noi uitam de banalitatile copilariei si visam la o viata de oameni maturi,cu zile incarcate de probleme importante,priviri serioase,facturi si documente nelimitate si zile de odihna care se limiteaza la somnul dulce)).Fiind copii noi uitam de copilarie,probabil din caza ca maturii din jurul nostru ne infecteaza cu seriozitatea lor si ne inchid drumul spre actiunile negindite si chiar uneori fara sens ale copilariei...Un Mr X mi-a spus ca nu a facut niciodata in viata un om de zapada xD Atunci eu ma intreb: ce-ai facut tu oare in toate iernile cu zapezi ale copilariei?! sau Ai fost tu oare copil?! probabil intervalul (0-12) a fost parcurs cu pasi prea mari,sarind peste unele amanunte simple dar frumoase ale copilariei...cam trist...Adolescenta este o continuare a copilariei numai ca deosebirea dintre ele e ca  fiind adolescent actiunile copilaresti sunt controlate in mare masura de ratiune care ne limiteaza in multe lucruri..uite ca de aici porneste viata plictisitoare,anume aici noi incepem sa omorim copilul care traieste in noi si care uneori atit de mult vrea sa iasa la libertate pentru a-ti face viata mai vesela si mai visatoare...Maturitatea...aici e si mai problematic...copilul cel neastimparat din inima fiecarui om aproape ca e invizibil...el nu se vede de dupa problemele nelimitate si rutina zilnica...Cel mai paradoxal ca deja la Batrinete,unde acel copil ar trebui sa dispara fara puls,aici el reinvie...nu in zadar se spune ca batrinetea e a doua copilarie...aici se incep capriciile copilaresti,cuvinte spuse pe negindite si amintiri NON STOP despre clipele dulci ale copilarie...People,fiti mereu copii!)) CIAO! ;)