În lipsa ficțiunii...

Exista putine lucruri care ar putea fi comparate cu unele mici si simple momente ale vietii,in care stingi toate luminile false,imaginile fictive impreuna cu acelasi gen de emotii si pur si simplu te simti EU! Acel EU real pe care putini il cunosc sau poate chiar nimeni...acel EU pe care il vezi clar atunci cind te rupi de la zgomotele ceasornicului,galagia masinilor din drum,vocile inutile a amenilor aparenti si pur si simplu iti deschizi ochii adevarati si sinceri pe citeva clipe...Cineva face asta privind spre amurg sau pur si simplu stind noaptea in pat si privind in intuneric...Eu o fac atunci cind ploua...cind ploua atit de puternic si fara oprire...E o arta intreaga sa poti vedea imaginile unei simple ploi si sa-i oferi toate emotiile tale cu fiecare picatura.Ceva aparte simt atunci cind vara,cind ploaia e calda si miroase a ceva special sa stau pur si simplu in poaie sub cerul liber,cu bratele larg deschise si cu fata spre cer.Atunci simti fiecare picatura ce-ti strabate fiinta.Anume in acea clipa nu exista nimeni si nimic...Exist doar eu si ploaia,care imi spala tot negrul cu fiecare strop de viata,imi sterge toate mastile false si ma lasa lipsita de fictiune...Cred ca pentru aceasta a si fost creata ploaia,pentru a putea vedea in reflectia apelor sale ceea ce suntem cu adevarat..fara masti si emotii false...CIAO! ;)